sâmbătă, 7 ianuarie 2012

Scrisoare către liceeni

"Noi am pierdut. Dar voi, voi mai aveți o șansă. Noi am fost fericiți că am descoperit Coca-cola și bananele și am crezut că dacă noi citim, și ei vor citi. Și că toți vom progresa și țara o să aibă scăpare. Noi ne-am înșelat. Unii dintre noi au plecat de aici. Câștigă bani acolo și tânjesc după orașul ăsta împuțit. Voi însă, voi aveți o șansă. Voi, aveți șansa.
Nu vă gândiți la furat. E calea cea mai simplă. Știu că ați aflat că așa te îmbogățești. Dacă ai pământ sau dacă faci afaceri cu statul. Știți voi ceva despre tva și cum ai putea să-l furi, dar nu vă e încă foarte clar. Nu ăsta e drumul. Cu cât se va fura mai mult, cu atât se va construi mai puțin, iar copiii copiilor noștri vor moșteni un imperiu de cenușă. Sunteți tineri și totuși habar n-aveți ce înseamnă un București în care se circulă normal. Dacă voi habar n-aveți și dacă Ei continuă să fure, gandiți-vă la copiii noștri. Nu e nici o șansă.
Citiți. Citiți mult. Citiți tot ce vă pică în mână. Nu-i mai ascultați doar pe profesori. Citiți orice, fără discernământ. Nimic nu e mai important ca lectura, acum. Apoi, căutați-vă între voi. Vedeți care citiți aceleași lucruri și înhăitași-vă. Numai în haită de oameni deștepți o să reușiți. Unul singur dintre voi va fi mâncat. Zece însă, s-ar putea să reușiți. Gândiți-vă de pe acum să-i înlocuiți. Timpul lor trebuie să se termine. Trebuie să-i dominați. Dar nu cu gândul că veți fura mai mult ca ei. Asta e calea simplă care vă va sufoca moștenitorii. Ce-o să faceți cu milioanele într-un oraș mort? Ce-o să cumpărați, cu banii grămezi? La ce-ți folosește un Lamborghini când n-ai o autostradă? De ce să ai o vilă într-un cartier sufocat de inundații?
Nu vă dușmăniți profesorii. Sunt oameni amărâți, din ale căror drame puteți învăța. Își dau priceperea pe un salariu de nimic și vă învață carte. Nu vă bateți joc de ei. Au muncit, și nu e vina lor că părinții voștri s-au descurcat mai bine. N-aveți nici un drept să-i disprețuiți. Nu le sunteți superiori. Banii părinților voștri nu vă reprezintă. Vă reprezintă doar ceea ce puteți scoate pe gură. Aveți grijă ce scoateți pe gură. Vremea pumnului și a bodiguarzilor a trecut. O să călătoriți, iar copiii francezi învață carte, englezii la fel. Vă confruntați cu o lume care acum e mai deschisă decât oricând. Hoții de la putere nu sunt în stare să vă spună cine este Delacroix sau Chagall. Nici Duchamp. Nu vă pot spune care e influența lui Schopenhauer în Sărmanul Dionis și nici de ce este Eminescu un romantic întârziat. Foarte puțini o să vă spună cine a pictat Cina cea de taină și de ce Visconti a ales romanul lui Thomas Mann ca să facă un mare film. Ei vor ști doar să vă învețe să furați. Iar calea asta, mai devreme sau mai târziu, se va înfunda și ne va asfixia copiii.
Nu vă mai luați după ziare. Nu dau doi bani pe generația voastră, nu vă dați seama? Pentru ei, cu cât sunteți mai proști, cu atât le va fi mai ușor să vă vândă orice căcat. Iar căcatul pe care îl veți cumpară va fi obținut de la proști, plătiți pe măsură. Adică prost. Eleva porno este un exemplu. Nu citiți ziarele. Citiți câteva, cele care vă informează. Nu mârșați la orice promoție. Fiți mai selectivi.
Nu fumați iarbă și nu vă dați în cap cu alcool, cu orice preț. O să le dați apă la moară inculților și hoților de la putere. Le va fi mai simplu să vă catalogheze drept o generație de distruși, iar banii destinați salvării voastre, îi vor fura. E timp și pentru iarbă, e timp și pentru tequilla. Acum însă trebuie să învățați, pentru că în curând nu va mai fi timp pentru asta, căci veți intra în viață adânc de tot, și e mai rău ca în junglă. Animalele au reguli nescrise. Oamenii au legi scrise.
Nu alergați după bani cu orice preț. Banii trebuie să vă fie doar mijloc, nu scop. Scopul vostru trebuie să fie cunoașterea. Cu cât veți ști mai multe, cu atât veți fi mai înalți. Orice carte citită, orice lecție învățată, se vor așeza sub voi și vă vor ridica deasupra celorlalți. Veți domina cu mintea. Nu e nimic mai frumos decât asta. Europa cumpără inteligență. România nu cumpără nimic pentru că hoții nu construiesc, hoții fură. Nu uitați că vă fură pe voi și asta trebuie să vă oprească. O să auziți toată viața de Napoleon și de Nicolae Titulescu, dar sigur copiii voștri nu vor ști cine a fost Emil Boc. Istoria o scriu cei care construiesc.
Sunteți tineri. Nu vă gândiți că sunteți slabi. Puterea voastră stă în curățenie. Sunteți curați, n-au apucat să vă mânjească, dar dacă dintre voi nu se vor ridica luptătorii, o să vă împroaște cu noroiul străzilor pe care nu le-au reparat. Fiecare picătură de noroi sunt banii care n-au ajuns pe strada aia. Trebuie să schimbați asta. Care e calea? Să citiți. Literatura universală o să vă învețe să deosebiți Binele de Rău. Balzac, Stendhal, Dumas, Dostoievski, Dickens, Tolstoi, Goethe, toți deosebesc Binele de Rău. Din prezentul amărâtei ăsteia de țări nu puteți învăța Binele. Binele puteți fi voi. Și cu cât veți fi mai mulți buni, cu atăt veți sufoca răul. Nu e imposibil. Dați scrisoarea asta mai departe. Deveniți buni, mai buni, cei mai buni și răspândiți-vă precum lăcustele.
Nu-i invidiați pe oamenii cu bani. Nu vă faceți modele din băieții de bani gata, din băieții de oraș. După treizeci și nouă de ani le va rămâne doar o listă lungă de femei. Or trofeele astea sunt trecătoare. Când îmbătrânești și trofeul tău va fi o babă. După asta vine singurătatea. Voi aveți șansa să lăsați ceva în urma voastră. Banii nu sunt Calea. Priviți unde ne-a adus setea de bani.
Nu vă resemnați, asta nu duce nicăieri. Capul plecat, sabia il taie. Protestați, luptați, protestați. Cu scop, însă. Nu degeaba, că altfel se transformă în lătrat. Învățați legile. Învățați-vă drepturile. Atunci veți ști când are cineva voie să vă legitimeze. Veți ști cum să luptați, dacă veți ști legile. Apoi o să vedeți că legile sunt proaste. Și veți înțelege că trebuie să le schimbați. Pare greu și cere timp. Dar, Doamne, voi aveți timp și pentru voi nimic nu e greu. Voi nu înțelegeți că SUNTEȚI SCHIMBAREA? Dacă voi lăsați țara asta pe mâna hoților, atunci, de-abia copii voștri vor mai avea o șansă! Căci șansa vine o dată la o generație. Noi am pierdut. Câțiva dintre noi, și nu suntem puțini, vă putem ajuta. Noi suntem Fomilă și Setilă, dar voi sunteți Harap-Alb. Alegeți dintre voi pe adevărații lideri. Să-i alegeți și să nu-i invidiați. Lor le va fi cel mai greu. Vor avea gloria, dar și coșmarul. Vor fi salvatorii voștri, dar se vor pierde pe ei înșiși. Liderii trebuie să fie dintre voi. Și trebuie să-i căutați de pe acum. Uitați-vă unii la alții în fiecare zi și căutați-vă căpitanii. Altfel veți pieri o dată cu noi. Și atunci porțile libertății ne vor fi închise și EI vor câștiga. Cine sunt ei? Știți foarte bine. Îi vedeți în ziare, în fiecare zi.
Salvați-vă! Salvați-ne! Este o singură cale! Lupta cunoașterii!! Și când veți fi câștigat lupta cunoașterii, de-abia atunci veți cunoaște să luptați cu adevărat!!!
Nu vă amăgiți cu prezentul... Salvați-vă în viitor. Noi am pierdut. Voi? Ce faceți?"
Tudor Chirilă

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu